Informatii - Endoscopia digestiva superioara
2.1 Ce este endoscopia digestiva superioara?
Endoscopia digestiva superioara (EDS) este un o procedură care permite vizualizarea mucoasei de la nivelul esofagului, stomacului şi primei porţiuni a intestinului subţire (duodenul). Aceasta analiza permite formularea diagnosticului si ajuta la iniţierea tratamentului.
EDS este cea mai bună metodă de a depista inflamaţia, ulcerul, tumorile sau alte leziuni la nivelul tubului digestiv superior. De asemenea prin intermediul EDS se pot efectua proceduri terapeutice atunci cand este cazul (ex. dilatari, tratamentul hemoragiilor)
Endoscopul este un tub lung, subţire şi flexibil ce conţine la un capăt o mică cameră video şi o sursa de lumină. Imaginile de la nivelul tubului digestiv sunt preluate cu ajutorul camerei şi proiectate pe un monitor (ecran) unde sunt analizate de medic. De asemenea, ele pot fi inregistrate şi tipărite.
2.2 Cum va pregatiti pentru endoscopia digestiva superioara?
Nu aveţi voie să mâncaţi sau să beţi minim 6 ore, preferabil 12 ore înaintea analizei (stomacul trebuie să fie gol);
Vă rugăm să informati medicul dacă:
- aveţi alergii, afecţiuni pulmonare sau cardiace, aţi mai fost anesteziat(ă)/sedat(ă) şi aţi tolerat dificil procedura.
- dacă sunteţi diabetic întrebaţi medicul dacă să luaţi insulina sau tabletele înaintea analizei;
- dacă luaţi medicamente anticoagulante (Trombostop, Sintrom) sau aspirină va rugam sa informaţi medicul; în general medicaţia anticoagulantă trebuie întreruptă câteva zile înaintea analizei.
1. Medicul vă va explica în amănunt în ce constă analiza şi va răspunde la orice întrebare a dvs. Trebuie să înţelegeţi motivul efectuării EDS şi riscurile posibile.
2. Veţi fi rugat să semnaţi un formular de consimţământ informat care va permite medicului să facă investigatia.
In mod uz ual se utilizeaza anestezierea ( prin aplicarea unui spray ) a regiunii oro-faringiene care diminueaza senzatia de greata din timpul procedurii.
3. În timpul investigatiei veţi sta culcat pe partea stângă. Între dinţi vi se va pune o piesă de plastic prin care se va introduce ulterior endoscopul şi care vă împiedică să muşcaţi instrumentul
4. După terminarea procedurii, care durează aproximativ 5 min. veti putea sa va continuati activitatile zilnice obisnuite.
In cazul utilizarii sedarii cu propofol:
In vederea reducerii disconfortului dumneavoastra sau in cazul endoscopiei cu magnificatie , medicul anestezist va va seda in timpul investigatiei. Medicul va monta o linie venoasă, prin care ulterior se va injecta anestezicul (propofol). La nivelul narilor se va monta o masca sau tuburi din silicon moale prin care se va administra oxigen. O manşetă de tensiometru vi se va pune pe braţ, iar la un deget vi se va prinde un clip (pulsoximetru). Acestea sunt necesare pentru a fi monitorizate in timpul procedurii tensiunea arterială, ritmul cardiac şi nivelul oxigenării de către medicul anestezist.
După terminarea procedurii, care durează între aproximativ intre 5 si 15 minute , veţi fi dus în camera de recuperare, unde starea Dvs. va fi monitorizată în continuare. După dispariţia efectului sedarii veţi putea sa va reintoarceti la activitatile dvs.
După analiză este posibil să aveţi balonări. Aceasta este normal, deoarece în timpul manevrei se insuflă aer pentru o mai bună vizualizare. De asemenea, este posibil să simţiţi usturimi în gât datorită trecerii (pasajului) endoscopului. Aceste fenomene vor disparea în prima ora.
EDS este o analiză simplă, cu riscuri minime dacă nu se fac proceduri terapeutice (rezecţie de polipi, oprire de hemoragie etc.).